Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Satul din Mehedinti unde nu se fura!

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 16 septembrie 2015, 10:20

Locuitorii din Eibenthal, un sătuc aflat în extremitatea sudică a judeţului Mehedinţi, îşi lasă dimineaţa sacoşele cu banii de pâine agăţate în stâlpii de la poartă, pentru ca la întoarcerea de la câmp să găsească în ele pâinea proaspătă

eibenthal32

În sudul judeţului Mehedinţi, în munţii Banatului, se află satul Eibenthal, în care locuiesc 300 de cehi. Localitatea a fost întemeiată în 1827, de coroana Austro-Ungară, şi colonizată cu supuşi din vestul imperiului, a căror misiune a fost să stea de strajă la frontiere. Urmaşii acelor colonişti sunt şi acum credincioşi romano-catolici. Pentru că este o localitate izolată, maşina cu pâine vine de trei ori pe săptămână de la 20 de kilometri distanţă, din Sviniţa. Aşa se face că, potrivit unui obicei local, oamenii îşi agaţă plasele cu banii pentru pâine pe stâlpii din faţa caselor, iar şoferul lasă pâinea, şi după caz, restul de la bani în plase.

foto: adevarul.ro

foto: adevarul.ro

În sat nu mai există de multă vreme un magazin sătesc, astfel că distribuitorul de pâine nu are altă metodă la îndemână. Până acum, nimeni nu s-a plâns că i-au dispărut banii sau pâinea. „Procedăm aşa pentru că altfel nu se poate în zona aceasta, nu sunt magazine. Pot să spun că acest obicei a devenit o tradiţie în localitatea aceasta. Luăm plasa, verificăm banii, este scris şi un bileţel pe care îl citesc, după care punem pâinea. Nu s-a întâmplat niciodată să se fure din plasă nici pâinea, nici banii“, spune Iovan Giurşa, şofer de cinci ani al maşinii de pâine.
Maşinile nu sunt încuiate
„Eibenthal este un sat de etnie cehă, nu ne furăm căciula unii la alţii şi acest obicei îl avem din 1996. Aprovizionarea cu pâine se face de trei ori pe săptămână, marţi, joi şi sâmbătă. Ei au găsit această metodă de a pune plasele agăţate pe stâlpi, din cauza faptului că maşina cu pâine vine când ei nu sunt acasă. Nu s-au plâns niciodată că li s-a furat ceva“, spune Victor Doscocil, primarul comunei Dubova, de care aparţine satul Eibenthal, şi el fiu al acestui sat.
images
Povestea satului ceh unde nu se fură l-a fermecat iremediabil şi pe Gheorghe Lungu, profesor de matematică la şcoala din Eibenthal, pe care nu îl supără deloc naveta de la Turnu Severin, ba dimpotrivă, mărturiseşte că este o reală plăcere să ajungă în acest colţ al judeţului. „Este o comunitate închisă şi, pentru că viaţa e grea, au înţeles să se ajute unii pe alţii. Nu se fură, maşinile nu sunt închise, bicicletele stau pe marginea drumului. Nu este doar povestea cu plasele, dacă vă uitaţi cu atenţie sunt nişte cârlige sudate pe stâlp, adică cineva s-a gândit că aici se pun plasele şi a venit şi a muncit ca să fie comod pentru toată lumea, să fie comod pentru bătrâna care îşi pune plasa aici“, spune profesorul Gheorghe Lungu.

Preotul îşi ţine garajul deschis

50Şi preotul satului, Vaclav Masek, spune că garajul casei sale este mereu deschis, dar nu a fost vreodată călcat de hoţi: „Am tot felul de lucruri importante în garaj, dar nu mi s-a furat nimic. În primul rând, Eibenthal este cel mai civilizat dintre toate satele cehe. De 13 ani, de când sunt eu preot aici, nu am auzit să se fure ceva“. Localnicii vorbesc cu mândrie despre satul lor, unde nu a fost niciodată nevoie de intervenţia poliţiei. „Suntem oameni liniştiţi, suntem siguri unul pe altul că nimeni nu fură. Găsim şi restul de la bani în plasă şi suntem foarte mulţumiţi. Dacă suntem la câmp, rugăm pe vreun vecin să ia plasa ca să nu se întărească pâinea“, spune Barbara Kafta, o localnică. „Eu de când mă ştiu nu s-a furat, nu sunt probleme. Dacă mergem în vizită. lumea nu intră în casă neinvitată, rămânem la poartă şi strigăm. Dacă iese cineva bine, dacă nu, nu intrăm în curte“, spune o altă localnică, Maria Stierman. Poliţia din zonă nu a înregistrat niciodată în acest sat o faptă de natură penală sau contravenţională. Lunar, conducerea Poliţiei din Orşova organizează întâlniri cu membrii comunităţii de cehi, unde se discută diverse probleme. „Atunci când este observată pe raza localităţii o persoană străină, imediat aceştia pun mâna pe telefon şi anunţă poliţiştii de la Postul din Dubova“, explică Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi.

donau042

sursa: adevarul.ro
Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:51

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment

...

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Radio România Oltenia
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)