Connect with us

International

Scrisoare comună adresată preşedintelui Consiliului de Securitate al ONU şi Secretarului General al ONU

Published

on

Reprezentanţii permanenţi ai României şi Marii Britanii pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, împreună cu cel al Liberiei, au semnat o scrisoare comună adresată preşedintelui Consiliului de Securitate al ONU şi Secretarului General al ONU pe tema atacului recent împotriva unui vas comercial, soldat cu moartea unui român şi a unui britanic. Potrivit MAE, cele trei ţări, care au reafirmat natura deliberată a atacului atribuit Iranului, au avertizat că asemenea acţiuni inacceptabile pot afecta pacea şi securitatea internaţionale şi au solicitat condamnarea actului la nivelul comunităţii internaţionale.