Scutul antiracheta de la Deveselu, gata de actiune
Publicat de Cosmin Meca, 22 ianuarie 2016, 08:30
Facilitatea antiracheta Aegis Ashore de la baza militara Deveselu din Romania este pregatita sa functioneze, insa nu a fost certificata deocamdata, a declarat, la un recent simpozion de specialitate, amiralul Mark Ferguson, comandantul Fortelor Navale ale SUA in Europa, citat de ziare.com.
„(…) Va functiona de minune. Echipele sunt la fata locului, iar in prezent ne pregatim (…) Lucram la integrarea (scutului antiracheta – n.red.) in arhitectura NATO, iar in curand vom incepe instalarea (restului sistemului – n.red.) in Polonia”, a afirmat amiralul Mark Ferguson, la simpozionul din acest an al Surface Navy Association, care a avut loc saptamana trecuta.
El a precizat ca fortele din Europa reduc nivelul de emisii, inchizand unele radare si diminuand comunicatiile pentru a preveni bruiajul si pentru a-si ascunde mai bine pozitionarea si profilul. Practica era una obisnuita in timpul Razboiului Rece, iar acum revine in contextul in care SUA se confrunta cu agresivitatea fortelor militare ale Rusiei, mai noteaza Defence News.
La 18 decembrie a avut loc ceremonia de declarare a capabilitatii tehnice a facilitatii antiracheta Aegis Ashore din cadrul bazei militare de la Deveselu.