Se caută salvamari!!!
Publicat de Cosmin Meca, 7 iulie 2016, 18:36
Primăria municipiului Craiova organizează concurs pentru ocuparea, pe durată nedeterminată, a următoarelor posturi contractuale de execuţie vacante din cadrul Direcţiei Baze Sportive şi Agrement Craiova:
– referent (salvamar), studii medii, treapta profesională II – şapte posturi;
– referent (profesor înot), studii medii, treapta profesională II – un post.
Concursul se organizează în trei etape:
– prima etapă – în perioada 19 – 20 iulie 2016 – selecţia dosarelor;
– a doua etapă – în data de 27 iulie 2016 – proba scrisă;
– a treia etapă – proba de interviu.
Dosarele de înscriere se vor depune până cel târziu în data de 18 iulie 2016, ora 16.30, la sediul Primăriei municipiului Craiova.
Salarizarea pentru fiecare post se calculează conform legii, fiind stabilită la cuantumul net de aproximativ 1.000 lei/lună.
Sursa: primariacraiova.ro