S-a deschis Târgul Gaudeamus Radio România Litoral
Publicat de Cosmin Meca, 11 august 2018, 16:54 / actualizat: 12 august 2018, 9:39
Deschiderea Târgului Gaudeamus Radio România a avut loc sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţeta Perla din staţiunea Mamaia, şi a fost urmată, potrivit tradiţiei, de un recital susţinut de fanfara Marinei Militare.
A zecea ediţie estivală se desfăşoară până pe 15 august, în contextul a două evenimente importante: 100 de ani de la Marea Unire şi 90 de ani de existenţă a Radioului Public.
Intrarea la Târgul Gaudeamus Radio România de pe Litoral este liberă, iar programul de vizitare, zilnic, între orele 15:00 şi 23:00.
Evenimentul este organizat de Radio România, în colaborare cu Primăria municipiului Constanţa.