Se redistribuie biletele de tratament pentru pensionarii doljeni
Publicat de Cosmin Meca, 10 februarie 2016, 09:15
Pensionarii doljeni care vor să plece în prima serie din acest an la tratament pot să meargă la sediul Casei Județene de Pensii Dolj, vineri, 12 februarie, pentru a beneficia de un bilet refuzat de titularii de drept. Prima serie din acest an, începe luni, 15 februarie. Din experiența anilor anteriori, sunt peste 100 de bilete la „refuzuri“ care se redistribuie cu două – trei zile înainte de a începe prima serie a biletelor de tratament, spune directorul Casei de Pensii. Acestea sunt în hotelurile Casei Naționale de Pensii, în stațiunile Buziași, Bala, Olănești, Pucioasa, Gioagiu Băi, 1 Mai și Covasna.