Sebastian Ghiță ar urma să fie citat într-un nou dosar (audio)
Publicat de Cosmin Meca, 7 ianuarie 2017, 16:00
DNA Ploieşti a cerut la Înalta Curte şi mandat european de arestare pentru fostul deputat Sebastian Ghiţă şi urmărirea sa internaţională.
Omul de afaceri este dat deja în consemn la punctele de frontieră şi este căutat pe teritoriul întregii ţări. Este de negăsit de mai bine două săptămâni, el fiind trimis în judecată pentru fapte de corupţie.
Potrivit unor surse judiciare, el ar urma să fie citat şi în noul dosar deschis de Parchetul General după apariţia repetată la un post TV controlat de Sebastian Ghiță, a unor înregistrări în care acesta face afirmaţii controversate.
Procurorul general, Augustin Lazăr, consideră că înregistrarile, ar fi fost prezentate într-o formă care să sugereze procurorilor ce ar avea de făcut:
Parchetul Înaltei Curți deschis un dosar penal după înregistrarea audio prezentată de Sebastian Ghiță în care fostul preşedinte Traian Basescu vorbește despre informaţii pe care le primea din dosare aflate în curs de soluționare.