Sedinţă cu angajații MAI si STS
Publicat de Cosmin Meca, 28 iulie 2019, 19:30
O şedinţă a Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor este convocată mâine pentru a se analiza modul cum şi-au exercitat atribuţiile de serviciu angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi cei ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în cazul de la Caracal.
La audierile din comisie vor fi invitaţi ministrul de Interne, Nicolae Moga, directorul STS, Sorinel Vasilca, inspectorul general interimar al Poliţiei Române, Florian Dragnea, fostul şef al Poliţiei, Ioan Buda şi şeful Direcţiei Generale de Protecţie Internă, Mihai Mărculescu.