Ședință de politică monetară a CA al BNR
Publicat de Cosmin Meca, 3 octombrie 2017, 11:24
Astăzi are loc o nouă şedinţa de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale.
Analiştii nu se aşteaptă încă la o modificare a ratei dobânzii de referinţă, care stagnează de aproape doi ani şi jumătate la minimul istoric de 1,75% pe an, însă anticipează alte posibile măsuri de politică monetară cum ar fi reducerea rezervelor minime obligatorii, adică a sumelor pe care băncile comerciale sunt obligate să le păstreze la BNR. Asta în condiţiile în care inflaţia dă semne de accelerare, iar dobânzile inter-bancare se plasează pe o traiectorie ascendentă accentuată.