Ședință extraordinară a Parlamentului de la Londra
Publicat de Puiu Vulea, 19 octombrie 2019, 14:22
Parlamentul Marii Britanii s-a reunit sâmbătă în şedinţă extraordinară consacrată acordului privind retragerea țării din Uniunea Europeană. Parlamentrii votează dacă aprobă sau resping noul acord agreat de Uniunea Europeană cu Marea Britanie, în prima şedinţă organizată într-o sâmbătă, după cea consacrată războiului din Malvine, acum 37 de ani, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
Până în prezent, parlamentul britanic a respins de trei ori acordul de Brexit încheiat cu Bruxellesul de guvernul conservator precedent al Theresei May. Boris Johnson, care a înlocuit-o în iunie, s-a angajat că Marea Britanie va ieşi din UE la 31 octombrie, cu sau fără acord.