Sediul MAE, iluminat în albastru, de Ziua NATO în România
Publicat de Lica Simona, 7 aprilie 2024, 12:35
Ministerul Afacerilor Externe găzduiește, astăzi, cu prilejul Zilei NATO în România, un eveniment educational, organizat de Asociaţia Studenţilor în Ştiinţe Politice, din cadrul Universităţii Bucureşti. În cursul serii, sediul central al diplomaţiei va fi iluminat în albastru, între orele 20.00 şi 21.30.
Ziua NATO este aniversată, în prima duminică a lunii aprilie, din fiecare an, fiind declarată „sărbătoare publică, dedicată democraţiei şi spiritului european şi euroatlantic”.
În acest an, se celebrează o dublă aniversare: 20 de ani de la aderarea României la NATO şi 75 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice.