Șeful OCPI Olt s-a întâlnit cu reprezentanți ai autorităților locale
Publicat de Puiu Vulea, 26 aprilie 2017, 20:43
Directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliara (OCPI) Olt, Gigel Chiriță, s-a întâlnit miercuri, 26 aprilie 2017, la Slatina, cu primari și reprezentanți ai autorităților locale din 25 de comune ale județului, cărora le-au fost prezentate noile reglemăntări din cadrul Programului Naţional de Cadastru 2017, respectiv actele normative ce reglementează finanţarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale. Reprezentanții primăriilor s-au plâns de faptul că nu găsesc firme specializate care să execute lucrările de cadastru.
În acest an 103 Unități Administrativ-Teritoriale (UAT) din judeţul Olt sunt eligibile şi pot primi finanţare, câte 150.00 de lei, pentru demararea lucrărilor de cadastru la nivelul localităţilor, termenul de finalizare fiind de doi ani.
Specialiștii OCPI Olt au mai avut întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale oltene la Corabia, Caracal și Balş, următoarea fiind programată joi, 27 aprilie, la Scornicești.