Selfie stick-ul, anticipat încă din anii 1970!
Publicat de Davian Vlad, 5 martie 2016, 15:19
Cu 40 de ani înainte să devină o senzaţie mondială, care însă face şi multe victime, cauzate în special de inconştienţa vânătorilor de like-uri, selfie stick-ul era imaginat într-o comedie SF produsă în Cehoslovacia.
Un internaut a publicat un GIF în care apare dispozitivul futurist pentru vremea respectivă. Este vorba despre un băţ telescopic care la capăt are o cameră, iar la bază un sistem care scoate imagini instant, la fel ca un aparat foto Polaroid.
În filmul „L-am ucis pe Einstein, domnilor”, după explozia unei bombe atomice, femeilor le creşte barbă şi îşi pierd abilitatea de a face copii. La sediul ONU are loc o întrunire în care se propune ideea dezvoltării unei maşini a timpului, astfel încât catastrofa să fie evitată. Mai precis, cineva trebuie să călătorească înapoi în timp pentru a-l ucide pe Einstein, geniul care a contribuit decisiv la apariţia armelor nucleare, scrie Business Magazin.
Sursa: Mediafax
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.