Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Semnificaţia oului de Paște

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 8 aprilie 2018, 11:00

Oul roşu a devenit simbol al creaţiei şi învierii, prin exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, culoarea roşie însemnând Sângele Domnului cel curs de pe Cruce pentru noi şi pentru mântuire dar şi simbolul văzut al învierii morţilor.

Legenda spune că Maria Magdalena s-ar fi înfăţişat împăratului Tiberiu cu un ou roşu şi i-ar fi spus acestuia „Hristos a înviat !”, conform unor specialişti acesta fiind şi motivul introducerii ouălor roşii în tradiţia sărbătorii Paştelui.

Alţii consideră că în lipsa unui izvor clar, obiceiul oului roşu a fost asimilat de către Biserică, fiindu-i dedicat chiar o rânduială specială la slujba din Duminica Paştelui, când este citită rugăciunea de binecuvântare a ouălor şi a brânzei.

Practica oului colorat s-a utilizat mai ales la popoarele Europei şi Asiei, însă romanii au fost cei care au introdus, se pare, practica încondeierii oului, desăvârşită ulterior prin tehnică, materiale şi simbolistica utilizată.

Aşadar, roşul cu care sunt vopsite ouăle de Paşte reprezintă atât sângele lui Iisus care s-a scurs de pe Cruce cât şi focul, cu puterea lui purificatoare.

Pe de altă parte ciocnitul ouălor simbolizează sacrificiul lui Hristos, la noi existând tradiţia ca după Înviere, persoana mai în vârstă să ciocnească oul celuilalt în timp ce rosteşte „Hristos a Înviat”, iar celălalt spune „Adevărat a Înviat”.

Obiceiurile populare păstrate în unele zone de la noi pornesc de la credinţa că oul roşu de Paşte are puteri miraculoase, vindecătoare, semnificând totodată şi frumuseţe, putere şi spor.

De aici şi unele obiceiuri ca în dimineaţa Paştelui, oamenii să-şi spele faţa cu apă neîncepută în care se pune un ou roşu, în speranţa că până la Paştele următor vor avea parte de frumuseţe şi sănătate.

La sate există şi tradiţia de a păstra cojile de la ouăle roşii pentru a fi îngropate în terenurile agricole, pentru ca pământul să fie roditor.

Ouăle de Paşte nu se vopsesc doar în roşu, ci şi în alte culori, precum galben, verde sau albastru.

Astfel, dacă roşul simbolizează sângele, focul, dar şi dragostea şi bucuria de viaţă, galbenul ar semnifica lumina, tinereţea şi fericirea, verdele simbolizează renaşterea naturii, speranţa şi rodnicia iar albastrul – vitalitatea şi sănătatea.

În puţine zone din ţară s-a păstrat tradiţia colorării ouălor cu vopsele vegetale – obţinute din plante precum măceş – roşul, frunze de nuc – verde, ceapă sau mălin – galben, etc.

În tradiţia populară ouăle pentru vopsit de Paşte se aleg în miercurea din a patra săptămână de post, care se mai numeşte şi „miercurea Păresimilor”, iar vopsitul ouălor de Paşte se realizează de obicei în Joia Mare sau sâmbăta, însă niciodată în Vinerea Mare. De asemenea, oul se ciocneşte, în prima zi de Paşte, numai cap în cap – adică în vârfurile mai ascuţite, iar primul ou este ciocnit de bărbat care este capul familiei, sau de cei mai în vârstă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: tvr.ro

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:51

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment

...

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Radio România Oltenia
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)