Serie noua de bilete de tratament
Publicat de Cosmin Meca, 28 iulie 2015, 09:41
Casa Judeţeană de Pensii Olt a primit o nouă serie de bilete de tratament. Este vorba de Seria a XII-a care cuprinde 214 bilete de tratament cu data de plecare în staţiune în perioada 11-14 august. Sunt bilete pentru stațiunile Olăneşti, Căciulata, Govora, Călimăneşti, Băile Herculane, Amara, Covasna, Băile Felix, Bala, Buziaş, Pucioasa, Vatra Dornei, Geoagiu, Mangalia, Moneasa, Saturn, Slănic Prahova, Tuşnad şi 1 Mai. Persoanele care se regăsesc pe listă pot ridica biletele de tratament de la sediul Casei Judeţene de Pensii Olt în zilele de luni şi miercuri, între orele 8.00 – 16.30, până pe 3 august, inclusiv. Biletele de tratament din seria 12 – 2015 rămase disponibile se vor afişa pe 4 august şi se vor vinde pe 5 august.