Serviciul de Informații Externe face angajări
Publicat de Cosmin Meca, 11 martie 2017, 22:11
Serviciul de Informații Externe face angajări. Sunt disponibile 85 de posturi – 40 pentru ofițeri operativi, 15 – specialiști limbi străine și 30 specialiști IT. Procesul de selecție începe pe 2 aprilie, iar dosarele se pot depune electronic până pe 30 aprilie. Limita de vârstă este de 35 de ani. Candidații eligibili vor participa, în București, la interviuri și diferite etape de evaluare – psihologică, profesională/ aptitudinală, medicală-, de testare a cunoștințelor de cultură generală și a limbii străine cunoscute, se arată într-un anunț postat pe site-ul SIE. Chiar dacă vor trece de toate interviurile, candidații trebuie să obțină avizul pentru acces la informații clasificate pentru a fi angajați.