Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Sfârşit de săptămână rece şi ploios

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 6 octombrie 2017, 19:00

Meteorologii anunţă că sfârşitul de săptămână va fi rece şi ploios în mare parte a României.

La noapte, la ora 3.00 intră în vigoare o avertizare cod galben de precipitaţii şi vânt puternic care va fi valabilă până duminică seară în Oltenia, vestul Munteniei, sudul Transilvaniei şi centrul Moldovei.

Va ploua pe arii extinse, cantităţile de apă vor depăsi 25 l/mp, iar local se vor cumula 40…50 l/mp.

Vântul va sufla în rafale de 50-60 km/h, iar la munte – unde vor fi şi lapoviţe sau ninsori, vor depăşi 70 km/h, mai ales pe creste.

Peste această avertizare se suprapun începând de mâine dimineaţă, la ora 9:00 coduri portocalii – până duminică la ora 15:00 în cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogea şi sudul Moldovei ploile vor fi consistente – posibil chiar 80-90 l/mp, iar vântul va sufla tare, cu peste 80-90 km/h în Dobrogea.

În acelaşi interval în Carpatii Meridionali si de Curbură va ninge şi se va depune strat de zăpadă, iar pe creste va fi viscol. Meteorologii mai atrag atenţia că mâine şi temperaturile vor scădea accentuat, iar în sud, est şi centru unde vremea va fi rece pentru această perioadă.

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:51

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment

...

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Radio România Oltenia
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)