Sfaturi pentru caniculă
Publicat de Liviu Goga, 30 iulie 2020, 18:37
Medicii ne recomandă să evităm, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare
Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extrem de ridicate – medicii ne recomandă să evităm, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18. De asemenea, este bine să consumăm cel puţin 2 litri de apă – fără să aşteptăm să apară senzaţia de sete, să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete. Trebuie să fim atenţi şi la aerul condiţionat – aparatul trebuie reglat astfel încât temperatură să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Dacă este absolut necesar să ieşim afară între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere din fibre naturale, de culori deschise. Important este de asemenea să nu vă lăsaţi copii în maşină – deoarece se pot asfixia din cauza supraîncălzirii.