„Shattered/Spulberat” – expoziție Oana Maria Cajal, la Teatrul Național „Marin Sorescu”
Publicat de Lica Simona, 31 ianuarie 2023, 09:17
După ce a fost expusă la Muzeul Național al Literaturii Române, București, expoziția „Shattered/Spulberat” – Oana Maria Cajal (Canada) ajunge în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”. Vernisajul va avea loc pe 3 februarie, de la ora 17.00, cu participarea lui Emil Boroghină, președinte de onoare al Festivalului Internațional Shakespeare, a actriței Costinela Ungureanu și a lui Nicolae Coande, consultant artistic al teatrului craiovean. Proiectul îi este dedicat regretatului George Banu, care a însoțit, încă din etapa de proiect, acest eveniment.
Artista canadiană de origine română a investit energie într-o expoziție, care blamează războiul din Ucraina, agresiunea, teroarea și distrugerile provocate țării vecine de Molohul Rus. În cadrul acestui proiect, artiști din Ucraina, SUA, România și Canada participă cu poezii și piese muzicale, dedicate catastrofei de la nord de România.
Actrița Costinela Ungureanu va recita câteva dintre poemele care fac parte selecția acestei expoziții: Ana Blandiana, Nora Iuga, Claudia Serea, Dzvinia Orlowsky, Ruth Margraff, Sylvie Simmons.
Oana Maria Cajal este dramaturg premiat, scenarist, artist plastic și poet. S-a născut în București și a emigrat în Statele Unite, în 1980. Este licențiată a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică ”I. L. Caragiale” din București și a obținut un masterat în Dramaturgie la University of California, San Diego. A scris numeroase piese de teatru care au avut reprezentații de succes în orașe de pe întreg teritoriul Americii.
Confesiunea artistei: „Povestea acestui proiect este frumoasă, tulburătoare și dătătoare de speranță. A început cu „Femeia mării”, pusă în scenă de regizorul ucrainean, interzis la Moscova, Andriy Zholdak, la Teatrul ”Marin Sorescu” din Craiova. M-a captivat mărturia emoționantă a criticului de teatru și artă George Banu, în seara ”gestului simbolic” de la Paris, la o întâlnire a scriitorilor solidari cu poporul ucrainean. Am creat atunci prima imagine a seriei SHATTERED, un portret simbolic al actriței care interpreta personajul Elidei, în spectacolul lui Zholdak – ”Prayer for The Heart”, femeia mării cu inima spulberată, în care e încrustat drapelul ucrainean. Am confirmat cu 23 de Picto Impulsuri, toate inspirate de dezastrul unei lumi explodate în nonsens. Am lucrat revoltată, îndurerată, îngrozită, copleșită de o sfâșietoare empatie…” (Revista ForbesLife)
„Oana Cajal se consacră, pentru a-i relua termenul, unor picto-impulsuri. Aceasta implică o reacție rapidă, o emoție ”impulsivă”, o mărturie subiectiv afirmată. Ceea ce produce astfel e un răspuns la răscrucea dintre lume și eul său, un gest vital și asumat ca o expresie imediat poetică la concretul istoriei, ca un strigăt sau o lacrimă. Operele expuse sunt fructul unei asemenea dăruiri. Dăruirea unui artist ce refuză indiferența și răspunde clipei. (…) Această manifestare poate fi asimilată unui gest simbolic fără efecte practice imediate. Dar e un gest ce răspunde unei exigențe interne, personale și de grup. Acest program captivează prin implicarea colectivă fără altă motivație decât aceea de a nu se supune, de a rezista în comun. Și astfel, din ”cioburi” personale se constituie o comunitate. Comunitate a artelor și a reprezentanților săi ce-și fac din intransigență o condiție și, împreună, constituie un front de luptă comună. Cioburi reunite…”, scria regretatul George Banu, în revista ”Observator cultural”, din octombrie, 2022.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.