Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Si-a luat doctoratul la varsta de 102 ani!

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 18 iunie 2015, 12:26

Ingeborg Rapoport, în vârstă de 102 ani, din Germania, şi-a obţinut diploma de doctorat după aproape 80 de ani, din pricina opresiunii naziştilor.

Femeia şi-a ales drept temă de doctorat difteria, o boală serioasă la acea vreme, care afectase Germania.

Din cauză că mama sa era o pianistă evreică, femeii i s-a interzis atunci să participe la examenul final.

Universitatea din Hamburg a confirmat faptul că, dacă femeii nu i s-ar fi interzis să susţină ultimul examen din cauza originilor sale, aceasta ar fi obţinut cu siguranţă diploma la acea vreme. Aşa că intenţia conducerii universităţii a fost de a îndrepta o greşeală. O comisie formată din 3 profesori a mers la Ingeborg acasă, pentru ca aceasta să susţină ultima probă.

_83489679_fotoprof.rapoport

foto: bbc.com

„E vorba de principiu, nu am vrut să obţin titlul acum din mândrie. La urma urmei, la vârsta de 102 ani, nu mi-a fost tocmai uşor. Am făcut-o pentru victimele lor (ale naziştilor)”, a declarat Ingeborg Rapoport pentru BBC.

Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului”, făcând posibilă călătoria în timp
Fapt divers vineri, 10 ianuarie 2025, 10:40

Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului”, făcând posibilă călătoria în timp

Călătoria în timp a fost considerată pentru multă vreme imposibilă, în parte din cauza celebrului „paradox al bunicului”. Paradoxul...

Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului”, făcând posibilă călătoria în timp
De ce se tem câinii de artificii. Cum îi poți ajuta în noaptea de Revelion să treacă peste stresul petardelor
Fapt divers marți, 31 decembrie 2024, 17:34

De ce se tem câinii de artificii. Cum îi poți ajuta în noaptea de Revelion să treacă peste stresul petardelor

De ce se tem câinii de artificii. Cum îi poți ajuta în noaptea de Revelion să treacă peste stresul...

De ce se tem câinii de artificii. Cum îi poți ajuta în noaptea de Revelion să treacă peste stresul petardelor
Ce se mănâncă de Revelion – superstiții culinare. Ce este bine să mănânci în noaptea dintre ani
Fapt divers marți, 31 decembrie 2024, 17:30

Ce se mănâncă de Revelion – superstiții culinare. Ce este bine să mănânci în noaptea dintre ani

În diverse culturi, anumite alimente sunt considerate purtătoare de noroc pentru anul ce urmează. În România, porcul, peștele...

Ce se mănâncă de Revelion – superstiții culinare. Ce este bine să mănânci în noaptea dintre ani
Brad Pitt şi Angelina Jolie au ajuns la un acord de divorţ, încheind o dispută juridică de 8 ani
Fapt divers marți, 31 decembrie 2024, 10:02

Brad Pitt şi Angelina Jolie au ajuns la un acord de divorţ, încheind o dispută juridică de 8 ani

Pe 30 decembrie 2024, după 8 ani, Angelina Jolie și Brad Pitt au reușit să semneze un acord de...

Brad Pitt şi Angelina Jolie au ajuns la un acord de divorţ, încheind o dispută juridică de 8 ani
Fapt divers miercuri, 25 decembrie 2024, 15:07

Motivul real pentru care orice pisică are o obsesie pentru bradul de Crăciun. Ce crede că este, de fapt

Motivul real pentru care orice pisică are o obsesie pentru bradul de...

Motivul real pentru care orice pisică are o obsesie pentru bradul de Crăciun. Ce crede că este, de fapt
Fapt divers duminică, 22 decembrie 2024, 13:52

Cozonac pufos cu nucă. Secretul cu care nu dai greș niciodată:”rezultatul final merită fiecare efort”

Cozonac pufos cu nucă. Secretul cu care nu dai greș niciodată:”rezultatul final merită fiecare...

Cozonac pufos cu nucă. Secretul cu care nu dai greș niciodată:”rezultatul final merită fiecare efort”
Fapt divers joi, 19 decembrie 2024, 11:16

De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?

De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11...

De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
Fapt divers marți, 17 decembrie 2024, 09:00

Totul despre Crăciuniță sau Steaua Crăciunului. Cum să o păstrezi înflorită tot anul

Cum să o păstrezi înflorită tot...

Totul despre Crăciuniță sau Steaua Crăciunului. Cum să o păstrezi înflorită tot anul