Si in judetul Gorj, aproximativ 1.500 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19
Publicat de Cosmin Meca, 12 ianuarie 2021, 09:48
Si in judetul Gorj, aproximativ 1.500 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19
Până în prezent, la nivel judeţean au fost primite 1.935 de doze de vaccin anti-COVID-19.
Nu au fost înregistrate reacţii adverse, doar în trei cazuri au fost semnalate dureri locale minore şi roşeaţă la locul vaccinării’, a precizat purtatorul de cuvant al DSP Gorj, Daiana Militaru.
În judeţ, 585 persoane se află în carantină la domiciliu sau la locaţia declarată. De la începutul pandemiei, 5.272 de persoane au fost confirmate cu COVID-19, dintre care 4.892 persoane sunt vindecate, externate şi la domiciliu, iar 258 au decedat.
In ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 17 noi cazuri de îmbolnăvire, toate testele fiind realizate la laboratorul din sistemul public.