Și, totuși, MÂINE ÎNCEPE ȘCOALA!
Publicat de Cosmin Meca, 8 ianuarie 2017, 14:14 / actualizat: 8 ianuarie 2017, 17:44
Din cauza drumurilor blocate încă de zăpadă, dar şi a temperaturilor foarte scăzute prognozate pentru următoarele două-trei zile, autorităţile din mai multe judeţe au luat decizia de a suspenda cursurile în toate unităţile de învăţământ. Astfel, nu se vor face cursuri:
-Luni, 9 ianuarie: în județele Maramureș, Brăila, Vaslui, Dolj, Olt, Suceava, Giurgiu, Teleorman, Botoșani, Buzău, Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Vrancea, Tulcea, Bacău, Iași, Neamț, Timiș, Galați, și municipiul București;
Hunedoara (4 unități de învățământ), Dâmbovița (o unitate de învățământ) și Alba (o unitate de învățământ: Școala cl. I-IV Mărgineni, comuna Săliștea);
-Marți, 10 ianuarie: în județele Maramureș, Dolj, Olt, Bacău, Iași, Neamț, Timiș, Galați, Suceava, Botoșani, Buzău, Ialomița, Ilfov, Constanța, Vrancea și municipiul București;
Hunedoara (4 unități de învățământ) și Alba (o unitate de învățământ: Școala cl. I-IV Mărgineni, comuna Săliștea).
Ministerul Educaţiei a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene să monitorizeze situaţia unităţilor de învăţământ din zonele afectate de condiţiile meteorologice nefavorabile, astfel încât deciziile privind suspendarea cursurilor să fie luate la nivel local cu maximă operativitate.
47 de universități de stat și private au anunțat că își vor desfășura activitatea în mod normal, însă dacă vor exista cazuri în care studenții nu vor putea ajunge la cursuri din motive obiective, absențele acestora nu vor fi luate în calcul. (Sursa: edu.ro)
„Din cauza emiterii de către ANM a atenţionării meteorologice Cod Galben de vreme geroasă, ISJ Dolj a hotărât în şedinţa Consiliului de Administraţie din 7 ianuarie 2017 suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ din judeţul Dolj pentru zilele de 9 şi 10 ianuarie.” (Sursa: isjdolj,ro)
„Având în vedere condițiile meteorologice deosebite, în baza art. 9 alin 4 lit.b din Ordinul nr. 5079 din 31.08.2016 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Olt, în ședința din 08.01.2017, a hotărât suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Olt pentru zilele de luni, 09.01.2017 și marți, 10.01.2017.” (Sursa: isjolt.ro)