„Sieranevada” – 6 trofee la Gala Gopo
Publicat de Cosmin Meca, 22 martie 2017, 12:49
„Sieranevada” – filmul cu cele mai multe nominalizări, 16 – a câştigat aseară, 21martie, la Gala Gopo, şase premii, printre care cele mai importante trofee: „Cel mai bun film”, „Cel mai bun regizor” şi „Cel mai bun scenariu”, acordate cineastului Cristi Puiu. Şase trofee Gopo a câştigat şi „Câini”, filmul de debut al regizorului Bogdan Mirică.
Cea mai bună actriţă în rol principal a anului trecut a fost desemnată Dana Dogaru, iar cel mai bun actor – Gheorghe Visu. Alte două premii speciale au fost acordate lui Ion Dichiseanu (pentru întreaga carieră) şi lui Valentin Uritescu (pentru întreaga activitate). Cu umor, acesta din urmă şi-a rezumat astfel, pe scena galei, traseul artistic de atâtea decenii.