Simona Halep și-a încheiat sezonul în septembrie, dar se menține și în această săptămână în Top 10
Publicat de Cosmin Meca, 19 octombrie 2022, 09:11
Simona Halep și-a încheiat sezonul în septembrie, dar se menține și în această săptămână în Top 10, pe poziția 9.
Pe lângă fostul lider mondial, România mai are în Top 100 alte patru reprezentante. Irina Begu pe 33, în urcare o poziție, Sorana Cîrstea pe 39, în urcare o poziție, Ana Bogdan pe 48, în coborâre, două locuri, și Jaqueline Cristian pe 82, în urcare o poziție.
Liderul clasamentului mondial rămâne Iga Swiatek, care s-a impus săptămâna trecută la San Diego, mărindu-și astfel distanța față de a doua clasată, Ons Jabeur, la 6.200 de puncte.