Simpozion științific la Vâlcea
Publicat de Liviu Goga, 24 iunie 2015, 11:59
În zilele de 27-28 iunie 2015, în colaborare cu Arhiepiscopia Râmnicului şi Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Centrul de cercetare a conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României „General Paul Teodorescu”, cu sediul la Mănăstirea Dintr-un Lemn, organizează Simpozionul ştiinţific „Biserica Ortodoxă şi Armata României – Tradiţiile conlucrării”, aflat la cea de-a patra ediţie. Evenimentul va fi coordonat de reputatul istoric prof. univ. Valentin Ciorbea, şeful Catedrei de Istorie şi Studii Politice a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.