Sindicatele din sănătatea gorjeană cer achiziționarea de echipamente de protecție
Publicat de Puiu Vulea, 27 februarie 2020, 11:22
În urma confirmării infectării cu coronavirus a unui cetățean italian, despre care s-a stabilit că, în perioada 18-22 februarie, a fost în județul Gorj, a fost luată decizia convocării în regim de urgență a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență pentru a pune în aplicare, în cel mai scurt timp, măsurile care se impun în astfel de situații. Sindicatele din sănătatea gorjeană trag un semnal de alarmă și cer achiziționarea de echipamente de protecție pentru personalul din spitale. Cristi Aldescu, președintele Sindicatului Ambulanța Gorj și al Federației Ambu SAN, a declarat că, în ultimii zece ani, angajații Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu nu au mai beneficiat tot timpul de echipament de protecție. Costumele au fost cumpărate fie de salariați, fie au fost oferite de sindicate.