Sistem reabilitat
Publicat de Liviu Goga, 8 decembrie 2018, 15:22
Sistemul de irigaţii de la Corabia, din judeţul Olt, va fi reabilitat cu 40 de milioane de lei, iar la finalul lucrărilor vor fi irigate aproximativ 30.000 de hectare. Anunţul a fost făcut de directorul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Florin Barbu, care l-a însoţit pe ministrul agriculturii, Petre Daea, într-o vizită de informare pe şantier. Vor fi reabilitate trei staţii de repompare şi 52 de kilometri de canale, din care vor putea lua apă asociaţiile de agricultori din sudul judeţului Olt. Executantul lucrărilor a spus că va scurta termenul punerii în funcţiune, stabilit iniţial la 26 de luni, anunţă Petre Daea. Ministrul susţine că sunt bani pentru investiţii în irigaţii, pentru două milioane de hectare, iar acest program este susţinut bugetar cu peste un miliard de euro şi se desfăşoară pe parcursul a patru ani.