Slatina: maidanezi capturati de pe strazile orasului
Publicat de Cosmin Meca, 20 mai 2016, 09:44
Municipalitatea din Slatina a reluat, în această săptămână, capturarea câinilor fără stăpân de pe străzile orașului. Acţiunea este desfăşurată de angajaţii noului serviciu al primăriei pentru gestionarea maidanezilor. Câinii sunt duşi tot la adăpostul de la Sărăceşti, care a fost reabilitat şi reautorizat sanitar-veterinar. Odată cu reluarea acţiunii de capturare a maidanezilor, autorităţile locale au reluat şi invitaţia către slătineni pentru adopţia patrupedelor capturate pe străzile municipiului. Autorităţile Slatinei au hotărât, anul trecut, să reînfiinţeze Serviciul public de gestionare a câinilor fără stăpân, după mai multe tentative nereuşite de concesionare a serviciului.