Soarta mineritului din Valea Jiului și Oltenia se va decide la Bruxelles
Publicat de Cosmin Meca, 29 octombrie 2023, 17:38
România a cerut Comisiei Europene amânarea închiderii centralelor pe cărbune din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cu încă doi ani. Ministrul Energiei a declarat că țara noastră nu își permite să renunțe la producția de electricitate pe bază de lignit, pentru că nu avem ce pune în loc.
Sunt întârzieri de cel puțin un an și jumătate la cele două centrale noi pe gaz și la instalația de energie solară care ar fi trebuit să suplinească închiderea centralelor pe cărbune.
În cadrul PNRR, începând cu anul 2026, guvernul s-a angajat să elimine treptat lignitul, un cărbune de calitate inferioară. Complexul Energetic Oltenia a primit și un ajutor de stat de 1,2 miliarde de euro pentru restructurare.