Social-democrații pregătesc un nou pachet cu măsuri sociale
Publicat de Cosmin Meca, 29 august 2022, 18:27
Social-democrații pregătesc un nou pachet cu măsuri sociale, care va fi discutat cu partenerii din coaliția de guvernare. Potrivit unor surse politice, salariul minim brut ar putea să crească cu 450 de lei de la începutul anului viitor. Astfel, ar putea ajunge la 3.000 de lei, din care 200 de lei să fie scutiți de taxe.
În prezent, majorarea cu 200 de lei neimpozabili a salariului minim brut este opțională pentru angajatori. Social-democrații au în aceste zile o serie de reuniuni la finalul cărora vor fi prezentate public măsurile sociale pe care le propun.
Amintim că din opoziție, USR consideră însă că o soluție ar putea fi scutirea de la plata taxelor pe primii 2.550 de lei din salariu, adică valoarea salariului minim pe economie din acest moment.