Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Solutiile Guvernului pentru atenuarea efectelor aprecierii francului elvetian

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 10 februarie 2015, 11:40

     Ministrul finanţelor, Darius Vâlcov, va prezenta astăzi Parlamentului soluţiile pe care le susţine Guvernul pentru atenuarea efectelor provocate de aprecierea masivă a francului elveţian. În cadrul unei conferinţe, el a adăugat că Executivul nu a discutat cu finanţatorii internaţionali propunerile pe care le are în vedere, dar premierul a arătat că FMI a cerut o „legislaţie predictibilă”, iar discuţiile din Parlament merg în această direcţie.

În context, premierul Victor Ponta s-a arătat încrezător că Legea insolvenţei personale va fi făcută într-un mod raţional. Ieri, mai multe persoane, care au credite în franci eveţieni, au protestat în faţa Palatului Parlamentului din Bucureşti. Manifestanţii au solicitat conversia creditelor cât mai aproape de cursul valutar iniţial plus cel mult 20 la sută, în condiţiile în care cursul valutar a crescut cu aproximativ 125 la sută. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a afirmat că „Banca Naţională nu este abilitată prin lege să intervină în relaţiile contractuale dintre clienţi şi instituţiile de credit”.

foto: antena3.ro

Peste 100 de intervenții au avut loc ieri în Capitală și în județul Ilfov
National joi, 26 decembrie 2024, 08:51

Peste 100 de intervenții au avut loc ieri în Capitală și în județul Ilfov

Peste 100 de intervenții au avut loc ieri în Capitală și în județul...

Peste 100 de intervenții au avut loc ieri în Capitală și în județul Ilfov
O rachetă rusească ar fi trecut pentru prin spaţiul aerian al României în proximitatea localităţii Darabani – Botoșani
National miercuri, 25 decembrie 2024, 15:03

O rachetă rusească ar fi trecut pentru prin spaţiul aerian al României în proximitatea localităţii Darabani – Botoșani

O rachetă rusească ar fi trecut pentru prin spaţiul aerian al României în proximitatea localităţii Darabani –...

O rachetă rusească ar fi trecut pentru prin spaţiul aerian al României în proximitatea localităţii Darabani – Botoșani
O furtună puternică a afectat azi-noapte Capitala
National miercuri, 25 decembrie 2024, 09:03

O furtună puternică a afectat azi-noapte Capitala

O furtună puternică a afectat azi-noapte...

O furtună puternică a afectat azi-noapte Capitala
Creștinii sărbătoresc astăzi Nașterea Domnului, zi cunoscută popular sub numele de Crăciun
National miercuri, 25 decembrie 2024, 08:37

Creștinii sărbătoresc astăzi Nașterea Domnului, zi cunoscută popular sub numele de Crăciun

Creștinii sărbătoresc astăzi Nașterea Domnului, zi cunoscută popular sub numele de...

Creștinii sărbătoresc astăzi Nașterea Domnului, zi cunoscută popular sub numele de Crăciun
National marți, 24 decembrie 2024, 15:19

Gardul Palatului Cotroceni a fost vandalizat

Mesaj scris pe gardul de la...

Gardul Palatului Cotroceni a fost vandalizat
National marți, 24 decembrie 2024, 10:56

Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe

Guvernul a fost abilitat să emită...

Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe
National marți, 24 decembrie 2024, 08:22

România are un nou Guvern

Aseară a avut loc prima ședință a noului Guvern al...

România are un nou Guvern
National luni, 23 decembrie 2024, 18:14

Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse declară că autoritățile române ar trebui să-și retragă acuzațiile cu privire la presupusa „ingerință” a Rusiei în alegerile prezidențiale

Maria Zaharova: Bucureștiul ar trebui să dea explicații și să-și retragă afirmațiile cu privire la presupusa „ingerință” a Rusiei în...

Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse declară că autoritățile române ar trebui să-și retragă acuzațiile cu privire la presupusa „ingerință” a Rusiei în alegerile prezidențiale