Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Sorin Leoveanu este Richard al III-lea,în spectacolul regizat de László Bocsárdi la Naționalul craiovean

Sorin Leoveanu este Richard al III-lea,în spectacolul regizat de László Bocsárdi la Naționalul craiovean

Publicat de Cosmin Meca, 24 octombrie 2022, 08:38

Sorin Leoveanu este Richard al III-lea,

în spectacolul regizat de László Bocsárdi la Naționalul craiovean

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova a programat în datele de 29 și 30 octombrie 2022, două reprezentații ale spectacolului Richard al III-lea de William Shakespeare, regia László Bocsárdi, producție ce îl are în rolul principal pe Sorin Leoveanu.   Evenimentele vor avea loc în Sala „Amza Pellea” a teatrului, cu începere de la ora 19:00.

Prima reprezentație a acestui spectacol a avut loc în cadrul celei de a XIII-a ediții a Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, fiind o coproducție a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova și a Festivalului Internațional Shakespeare. 

Richard al III-lea  este cel de-al cincilea spectacol pe care Lászlo Bocsárdi îl montează la Naționalul craiovean, după Năzdrăvanul occidentului de Jh. M. Synge (2001),  Avarul de Molière (2004), și marile spectacole Familia Tót de Örkény István, (2013) și Caligula de Albert Camus (2011). Pentru spectacolul Caligula, Lászlo Bocsárdi a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună regie iar Sorin Leoveanu – Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal.

De altfel, regizorul Lászlo Bocsárdi declară că Sorin Leoveanu este actorul său favorit: au lucrat împreună 5 spectacole, printre care Bulgakov 17 după „Maestrul și Margareta” la Teatrul Național Târgu Mureș (2017), Neînţelegerea de Albert Camus, Teatrul German de Stat, Timișoara, Hamlet de William Shakespeare, Teatrul Metropolis, Bucureşti, 2009.

Richard al III-lea după William Shakespeare, în traducerea și dramaturgia Cristei Bilciu îi are în distribuție, alături de Sorin Leoveanu, pe Dan Rădulescu, Vlad Udrescu, Iulia Colan, Cosmin Rădescu, Adrian Andone, Mirela Cioabă, Theodora Bălan, Raluca Păun, Iulia Lazăr, Angel Rababoc, Petri Ștefănescu, Dragoș Măceșanu, Marian Politic, Ștefan Cepoi, Nicolae Vicol și Ovidiu Cârstea, Robert Vladu, Mihai Alexandru Purcaru, Elena Ianichi, Roxana Mutu, Irina Danciu, Ioana Andone, Andreea Boldeanu, Claudia Dinu, Gloria Mihail, Mircea Mogoșeanu, Andrei Stanciu.

Decorul poartă semnătura lui József Bartha, costumele sunt semnate de Zsuzsanna Kiss, coregrafia – Noemi Bézsan,  muzica – Magor Bocsárdi, video – András Rancz,  light design – Bányai Tamás.

Richard al III-lea este un personaj mitologic, el trăiește în sufletul nostru asemenea lui Falstaff, Hamlet – și a celorlalți nemuritori. Acest personaj halucinant este un comediant de groază al istoriei. Un jucător elementar.  Într-o lume care nu mai poate fi interpretată din punct de vedere moral, o creatură gânditoare se decide să devină “un ticălos”. Să fim însă sinceri: prin luarea acestei decizii el manifestă o libertate extraordinară, care ne amețește, pentru că a adeverit speranța noastră că omul e capabil de orice, e atotputernic. Suntem cu toții vinovați și în același timp nevinovați. Ce decizie putem să luăm în această situație? Richard este un ticălos până în măduva oaselor, deci este singurul om cu adevărat modern.

László Bocsárdi, regizorul spectacolului

László Bocsárdi este unul dintre cei mai apreciați regizori care activează în România. A absolvit Academia de Artă Teatrală din Târgu Mureș la clasa profesorului Tompa Gábor, în 1995. A colaborat cu majoritatea teatrelor importante din țară, precum și cu teatre importante din Ungaria și a fost distins cu numeroase premii: Premiul Jászai Mari pentru activitatea artistică, acordat de Ministerul Culturii din Ungaria, 2003; Premiul Național Pentru Regie al Ministerului Culturii și Cultelor din România pentru spectacolul Romeo și Julieta, 2003; Premiul UNITER pentru regia spectacolului Caligula realizat la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova în 2012; Premiul UNITER pentru regia spectacolul Hamlet, realizat la Teatrul Tamási Áron, Sfântu Gheorghe, în  2014; Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol, pentru producția Clasa noastră, la Teatrul Național din Cluj-Napoca în 2015.

László Bocsárdi a fost pentru mulți ani managerul Teatrului Tamási Áron din Sfântu Gheorghe, în prezent ocupând funcția de director general adjunct al instituției, este director al Festivalului Internațional de Teatru Reflex și fondatorul trupei de teatru experimental Figura Stúdió din Gheorgheni.

Sorin Leoveanu este unul dintre cei mai talentați, profunzi, apreciați și iubiți actori din România, dovadă fiind rolurile sale memorabile, realizate atât la Teatrul Național din Craiova cât și la Teatrul Național din Cluj, Teatrul Bulandra, Teatrul Odeon etc. Leoveanu a debutat sub bagheta maestrului Vlad Mugur la Teatrul Național din Craiova în rolul Domnul Ponza din Așa este (dacă vi se pare) de Luigi Pirandello, în 1999. La 27 de ani, regizorul și mentorul său, Vlad Mugur l-a distribuit în rolul titular din spectacolul Hamlet de William Shakespeare, la Teatrul Național din Cluj (2001), Leoveanu făcând din această partitură un rol de referință pentru istoria teatrului românesc contemporan.  De altfel, cariera lui Sorin Leoveanu a fost adeseori răsplătită cu numeroase premii, nominalizări și distincții: multe premii UNITER și nominalizări pentru rolurile realizate în teatru. De asemenea, pentru rolurile din film a primit numeroase nominalizări la Galele Premiilor GOPO, iar Președintele României i-a conferit, în 2016, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D – „Arta spectacolului”.

Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc duminică, 27 noiembrie 2022.

Richard al III-lea

de William Shakespeare

Traducerea și dramaturgia: Crista Bilciu

Regia: László Bocsárdi

Decorul: József Bartha

Costumele: Zsuzsanna Kiss

Coregrafia: Noemi Bézsan

Muzica: Magor Bocsárdi

Video: András Rancz

Light design: Bányai Tamás

Cu: Sorin Leoveanu, Dan Rădulescu, Vlad Udrescu, Iulia Colan, Cosmin Rădescu, Adrian Andone, Mirela Cioabă, Theodora Bălan, Raluca Păun, Iulia Lazăr, Angel Rababoc, Petri Ștefănescu, Dragoș Măceșanu, Marian Politic, Ștefan Cepoi, Nicolae Vicol și Ovidiu Cârstea, Robert Vladu, Mihai Alexandru Purcaru, Elena Ianichi, Roxana Mutu, Irina Danciu, Ioana Andone, Andreea Boldeanu, Claudia Dinu, Gloria Mihail, Mircea Mogoșeanu, Andrei Stanciu.

Biletele se pot achiziționa atât online, direct din site-ul instituției www.tncms.ro cât și în format fizic, de la agenția teatrală.

TEATRUL NAȚIONAL „MARIN SORESCU” CRAIOVA

https://www.facebook.com/tncms.oficial
https://www.instagram.com/teatrul_national_craiova
Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi votat ca destinaţie preferată de sărbători
Regional joi, 21 noiembrie 2024, 08:45

Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi votat ca destinaţie preferată de sărbători

Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi votat ca destinaţie preferată de...

Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi votat ca destinaţie preferată de sărbători
Utilajele de deszăpezire acţionează deja în Vâlcea
Regional joi, 21 noiembrie 2024, 08:34

Utilajele de deszăpezire acţionează deja în Vâlcea

Utilajele de deszăpezire acţionează deja în...

Utilajele de deszăpezire acţionează deja în Vâlcea
Premiera spectacolului „Scrisori de dragoste” la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova
Regional miercuri, 20 noiembrie 2024, 17:56

Premiera spectacolului „Scrisori de dragoste” la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

Premiera spectacolului „Scrisori de dragoste” la Teatrul Național „Marin Sorescu” din...

Premiera spectacolului „Scrisori de dragoste” la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova
Târgul de Crăciun din Craiova 
Regional miercuri, 20 noiembrie 2024, 17:35

Târgul de Crăciun din Craiova 

Weekend plin de magie și surprize! 22 – 23 noiembrie...

Târgul de Crăciun din Craiova 
Regional miercuri, 20 noiembrie 2024, 17:23

Cod galben de ninsori și vânt puternic în 29 de județe, inclusiv în Oltenia

Cod galben de ninsori și intensificări ale...

Cod galben de ninsori și vânt puternic în 29 de județe, inclusiv în Oltenia
Regional miercuri, 20 noiembrie 2024, 17:12

Poșta Română Sucursala Craiova a organizat evenimentul „1.000 de zile de război în Ucraina”

Evenimentul face parte dintr-o serie de inițiative destinate să contribuie la o înțelegere mai profundă a conflictului global și să sprijine...

Poșta Română Sucursala Craiova a organizat evenimentul „1.000 de zile de război în Ucraina”
Regional miercuri, 20 noiembrie 2024, 17:03

Gorj: Târgu Cărbunești și Cojani rămân fără apă potabilă pe 21 noiembrie 2024

Pe 21 noiembrie 2024, localitățile Târgu Cărbunești și Cojani vor rămâne fără apă...

Gorj: Târgu Cărbunești și Cojani rămân fără apă potabilă pe 21 noiembrie 2024
Regional miercuri, 20 noiembrie 2024, 09:23

Noul Spital Județean de Urgență din Târgu Jiu va costa peste 1,2 miliarde de lei

Noul Spital Județean de Urgență din Târgu Jiu va costa peste 1,2 miliarde de...

Noul Spital Județean de Urgență din Târgu Jiu va costa peste 1,2 miliarde de lei