Sorin Ovidiu Vintu eliberat conditionat
Publicat de Cosmin Meca, 19 noiembrie 2014, 17:04
Sorin Ovidiu Vîntu a fost eliberat condiţionat de magistraţii tribunalului Ilfov, după ce a executat două treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare. Decizia pronunţată astăzi nu mai poate fi contestată.
Concret, Tribunalul Ilfov a admis o contestaţie a lui Sorin Ovidiu Vîntu faţă de o decizie luată de instanţa inferioară – Judecătoria sectorului 4 -, prin care i se respinsese solicitarea de eliberare condiţionată.
El a executat două treimi din pedeapsa primită în dosarul de favorizare a infractorului.
Decizia de condamnare a fost luată în ianuarie 2014 de instanţa supremă.
Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în octombrie 2010, alături de şoferul său, dar şi de un om de afaceri moldovean. Cei trei au fost acuzaţi de procurori că i-au trimis bani lui Nicolae Popa, fost director Gelsor condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în cazul FNI.
Mai mult decât atât, susţin procurorii, chiar şi după ce Nicolae Popa a fost arestat de autorităţile din Indonezia, omul de afaceri ar fi încercat să întârzie procedurile de extrădare a acestuia.