Sorina Goia şi Maria Balabaş – două distincţii importante pentru jurnalism la Radio România Cultural
Publicat de Cosmin Meca, 26 noiembrie 2014, 11:50
Sorina Goia a fost decorată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler de către preşedintele României, Traian Băsescu. Şeful statului a semnat decretul de decorare a mai multor personalităţi culturale, printre care Dan Dediu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Daniela Caraman-Fotea, muzicolog, Cristian Mihăilescu, regizor de operă, şi Doina Roşca, director al Centrului Cultural Ionel Perlea din Slobozia.
Decorarea a fost făcută la propunerea profesorului universitar dr. Grigore Constantinescu, preşedintele Forumului Muzical Român.
Realizator al unor emisiuni variate (premiate de-a lungul ultimilor zece ani de foruri ale criticii de specialitate, precum Actualitatea Muzicală, Revista Melos şi UZP), Sorina Goia coordonează şi prezintă din 2005 linia de actualitate muzicală la Radio România Cultural prin emisiunea Oaza de muzică. De peste nouă ani, Oaza de muzică este singurul program de acest tip care difuzează toate genurile muzicale promovate de Radio România – clasic, jazz, coral, operă, muzică uşoară, tradiţională, folclor, crossover etc.
Absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Sorina Goia a fost membră a Corului Naţional de Cameră Madrigal timp de şaptesprezece ani, este muzicolog şi are specializarea în muzică bizantină. Din 2013, Sorina Goia este redactor şef al Redacţiei Actualitate Muzicală la Radio România Cultural.
Maria Balabaş, moderatoarea emisiunii Dimineaţa crossover difuzată de Radio România Cultural, va primi diploma pentru jurnalism european, în cadrul ediţiei a X-a a Zilei europene a concurenţei şi competitivităţii în România. Evenimentul, organizat de Eurolink – House of Europe Foundation, va avea loc la Palatul Cotroceni, joi, 27 noiembrie.
La Ceremonia de gală unde se vor acorda distincţiile Personalitatea anului pentru o Românie europeană, vor fi premiaţi Peter Friedrich – Ministrul pentru afaceri europene şi internaţionale al landului Baden-Württemberg, Michael Haupl – Primarul Vienei, IPS Ioan Robu – Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti şi alţii.
Prin Diplomele pentru excelenţă în jurnalism european, organizatorii vor să focalizeze atenţia spre temele de substanţă ale dezbaterii publice a marilor probleme europene şi să recompenseze ţinuta intelectuală, consecvenţa morală şi profesionalismul abordării, puse în serviciul integrării României în Uniunea Europeană, precum şi al europenizării spaţiului public autohton. Jurnaliştii nominalizaţi anul acesta lucrează pentru mass media de stat, private sau mediu online şi, prin activitatea lor, promovează imaginea unei Românii a Europei.
„Mă bucur pentru diploma pe care Dimineaţa crossover o primeşte. Nu este distincţia mea ci a întregii echipe care creează zi de zi aceasta emisiune, un spaţiu liber în care artele dialoghează în cel mai firesc mod, transmiţând emoţii şi idei puternice, pentru toţi cei care aleg Radio România Cultural. Dimineaţa crossover mă formează continuu ca un spirit independent şi în continuă evoluţie culturală şi cred că lucrul acesta este valabil în egală măsură pentru publicul nostru”, a declarat Maria Balabaş.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.