Spitalul Clinic Filantropia Craiova – premiat, pentru calitatea serviciilor medicale și siguranța pacientului
Publicat de Lica Simona, 6 februarie 2023, 10:35
Spitalul Clinic Filantropia Craiova a fost premiat, pentru calitatea serviciilor medicale și siguranța pacientului.Unitatea medicală a primit diplomă de excelență pentru „Reabilitare, modernizare și dotare ambulatoriu pediatrie și ambulatoriu adulți”. În prezent, atât copiii, cât și adulții, care ajung în cele două ambulatorii ale Spitalului Filantropia Craiova, beneficiază de servicii medicale derulate în cabinete moderne, dotate cu aparatură de ultimă generație. Premiul a fost acordat în cadrulevenimentului Romanian Healthcare Awards, cea mai amplă competiție, cu juriu international, dedicată medicilor, echipelor medicale și spitalelor din România. Evenimentul aduce recunoaștere inovației și excelenței din domeniul sănătății.