Sportivi români la Campionatul European de Karate Shotokan.
Publicat de Cosmin Meca, 8 noiembrie 2016, 14:35
Patru karatişti din Mioveni, sportivi al CS Dacia Mioveni 2012, vor participa, în perioada 11-13 noiembrie, la Campionatul European de Karate Shotokan.
Competiţia va avea loc în Batumi, al doilea cel mai mare oraş din Georgia, situat pe coasta caucaziană a Mării Negre, la 20 de kilometri distanţă de graniţa cu Turcia.
Sportivii Ștefan Stanciu, David Dumitra, Cătălin Georgescu şi Laurențiu Catrinescu, însoţiţi de antrenorul lor, sensei Sebastian Ene, vor concura la proba de kumite(lupta) la categoriile de vârstă 10-11 ani, 12-13 ani şi 14-15 ani.
De menţionat că cei patru karateka din Mioveni au fost selectaţi de către Comisia Naţională de Karate să participe la această întrecere.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.