Sprijin internațional pentru România
Publicat de Puiu Vulea, 19 octombrie 2021, 10:12
22 de cadre medicale din Republica Moldova au ajuns, ieri, la Spitalul Modular de la Leţcani, pentru a-i ajuta pe colegii români să facă faţă celui de-al patrulea val al epidemiei de Covid. Acestea vor fi detaşate acolo timp de 30 de zile. Polonia şi Slovenia sunt şi ele dispuse să ajute România în rezolvarea crizei sanitare cu care se confruntă. Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat, ieri, situaţia din ţara noastră în cadrul unei videoconferinţe organizate în pregătirea reuniunii Consiliului European, care va avea loc joi şi vineri, la Bruxelles. La întâlnire au participat şi premierii celor două state care şi-au manifestat intenţia de a ajuta România, precum şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care s-a angajat să faciliteze sprijinul, la nivel european, pentru ţara noastră.