Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Stadionul din Craiova va fi inaugurat printr-un spectacol grandios

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 18 octombrie 2017, 09:32

Primăria Craiova dorește să inaugureze stadionul de fotbal printr-un spectacol unic în țară, după cum se arată într-o notă de fundamentare a unui proiect de hotărâre supus astăzi aprobării Consiliului Local. La evenimentul care conține proiecții video, spectacol de laser și lumini, vor fi invitate marile glorii ale Universității Craiova, iar imnul va fi interpretat de artiști de „renume național“.

„În perioada octombrie – decembrie 2017, după încheierea tuturor etapelor investiției, prevăzute de legislația în vigoare, municipalitatea intenționează să organizeze un spectacol grandios, care să puncteze finalizarea lucrărilor și inaugurarea stadionului din Craiova.

Gândit ca un eveniment unic, interactiv şi dinamic, spectacolul de inaugurare a noului stadion din Craiova este unul dintre reperele cele mai aşteptate de către craioveni și iubitorii sportului din zonă, dar și din țară, într-un sentiment de apartenenţă şi efervescenţă, într-o comunitate tot mai activă şi creativă.

Formula de organizare a manifestărilor va ridica evenimentul la standarde europene“, spune primăria, care dorește ca evenimentul să fie transmis la nivel național.

„Show-ul este conceput drept unul spectaculos, de proiecții video și videomapping, atât pe exteriorul, cât și în interiorul stadionului, spectacol de lumini și lasere, pe o tematică bine stabilită, unitară ca imagine, cu un conținut grafic special creionat pentru acest eveniment și cu toate serviciile aferente incluse. Imnul Universității Craiova se va face din nou auzit în renașterea «spiritului Craiova Maxima», în interpretarea unor artiști de renume național.

Din respect pentru ceea ce a reprezentat acest spirit, artiști importanți vor crea momente speciale în cadrul spectacolului de inaugurare: Andrei Păunescu, Ciri Mayer etc.

Marile glorii ale Universității Craiova vor fi și ele prezente la inaugurarea noului stadion, când le vor fi decernate trofee. Zeci de artiști figuranți vor desena un spectacol din propriile trupuri, într-un concept legat de momentele importante ale istoriei clubului, stadionului, echipei și municipiului Craiova.

Evenimentul de inaugurare va beneficia de o promovare intensă la nivel local și național, realizată prin toate mijloacele mass-media și prin transmiterea on-line și posibilitatea de difuzare pe posturile naționale de televiziune“, mai spune primăria.

Suma aprobată pentru eveniment este de 1,1 milioane de lei fără TVA, iar firma care se va ocupa de organizare va fi aleasă în urma unei licitații publice. Primăria precizează că stadionul va duce la dezvoltarea zonei.

„Construirea unui stadion nou la standarde internaționale, care să asigure gradul de confort necesar spectatorilor prezenți la meciuri, precum și condițiile optime de joc și antrenament pentru echipe, are un impact pozitiv asupra dezvoltării zonei, prin organizarea de meciuri internaționale și atragerea de turiști care vor fi participanți activi la acestea, precum și la dezvoltarea locurilor de muncă, una dintre cele mai importante componente pentru municipiul Craiova și județul Dolj.

Astfel, în ceea ce privește impactul macroeconomic, Municipiul Craiova se va putea bucura de îmbunătăţirile care vor fi aduse infrastructurii sportive prin acest obiectiv major de investiţii.

Turismul va avea, de asemenea, de câştigat ca urmare a vizitei suporterilor echipelor de fotbal din ţară şi din străinătate, cu ocazia meciurilor naţionale şi internaţionale ce se vor desfăşura în orașul nostru. Pentru că municipiul Craiova ar putea fi luat în calcul pentru organizarea de competiţii sportive importante, se vor deschide noi oportunităţi în viitor şi pentru industria hotelieră“, spune primăria.

 

sursa:gds.ro

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:51

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment

...

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Radio România Oltenia
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)