ŞTAFETA VETERANILOR – Ediţia a VII-a
Publicat de Puiu Vulea, 12 octombrie 2020, 15:58
Invictus România organizează, în perioada 13-25 octombrie 2020, cea de-a VII-a ediție a proiectului Ștafeta Veteranilor.
Activitatea presupune purtarea unei ştafete, reprezentată de către una din culorile drapelului tricolor, pe trei trasee. Alergătorii însoţiţi de bicicliști, pleacă din Tulcea pe 13 octombrie, din Sighişoara pe 19 octombrie şi din Reșița pe 21 octombrie.
Momentul de maximă intensitate emoţională va avea loc duminică, 25 octombrie, la Monumentul Ostaşului Român din Carei, ultimul teritoriu eliberat de armata română în Al Doilea Război Mondial, când ştafeta îşi va îndeplini misiunea şi va prezenta onorul, într-un mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România, se arată în comunicatul organizației.
Traseele din acest an însumează peste 1000 de kilometri, iar participanţii sunt civili şi militari deopotrivă, sportivi de performanţă sau amatori şi chiar militari răniţi – participanţi la Jocurile Invictus.
- Traseul albastru va cuprinde vestul ţării şi va pleca din Reşiţa pe 21.10.2020, acesta cuprinzând, de asemenea, Timişoara 21/22.10.2020, Arad 22/23.10.2020, Oradea 23/24.10.2020 şi Carei 25.10.2020.
- Traseul galben va începe din Tulcea pe 13.10.2020 şi va trece prin Babadag 13.10.2020, Constanţa 13/14.10.2020, Călăraşi 14/15.10.2020, Bucureşti 15/16.10.2020, Ploieşti 16/17.10.2020, Braşov 17/18.10.2020, Cincu 18/19.10.2020, Sibiu 19/20.10.2020, Alba Iulia 20/21.10.2020, Câmpia Turzii 21/22.10.2020, Cluj-Napoca 22/23.10.2020, Zalău 23/24.10.2020 şi Carei 25.10.2020.
- Traseul roşu, va lua startul din singura cetate medievală din Europa care este locuită permanent – Sighişoara, pe 19.10.2020. Traseul va trece, de asemenea, prin Târgu Mureş 19/20.10.2020, Vatra Dornei 20.10.2020, Bistriţa 20/21.10.2020, Dej 21/22.10.2020, Baia Mare 22/23,24.10.2020, Satu Mare 24/25.10.2020 şi Carei 25.10.2020.
Toate cele trei trasee reunite la Carei, de Ziua Armatei României, vor întregi drapelul tricolor, reevocând astfel momentul din 25 octombrie 1944 şi cinstind eroii si veteranii României care s-au jertfit pentru ca noi, astăzi, să avem un loc căruia îi putem spune acasă.
Voluntarii participanţi la acest eveniment vor primi din partea Şefului Statului Major al Apărării un certificat de apreciere, iar din partea Invictus România o medalie sub formă de decoraţie – inspirată din Crucea Comemorativă a Războiului de Întregire.