Starea lui Nicu Covaci este foarte bună după operația pe creier
Publicat de Puiu Vulea, 25 martie 2024, 18:43
Liderul formației Phoenix, Nicu Covaci, se simte bine după operația pe creier suferită săptămâna trecută, la Spitalul Județean din Timișoara, și se recuperează bine, informează Radio Timișoara.
Intervenția chirurgicală a fost efectuată de echipa renumitului medic neurochirug Horia Pleș. Operația a durat aproximativ șase ore și a fost necesară pentru a extirpa o tumoră de pe creier.
Managerul Spitalului Județean din Timișoara, Dorel Săndesc, a declarat pentru Radio Timișoara, că intervenția a fost un succes.
„Cu acordul lui Nicu Covaci, care este obligatoriu și legal, putem să vă spunem că a fost internat la noi în spital, a fost operat, operația a decurs bine, și-a revenit foarte bine după operație. În acest moment este conștient, comunică cu noi și în curând va fi externat. Ne bucurăm că a trecut cu bine, prin mobilizarea unei echipe complexe de la echipa de Imagistică, echipa de Medicină internă, echipa operatorie și echipa ATI”, a declarat medicul Dorel Săndesc.