Start în competiția Satele Culturale ale României
Publicat de Cosmin Meca, 2 februarie 2016, 19:05 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:20
Asociația Cele Mai Frumoase Sate din România a dat startul înscrierii la cea de a III-a ediție a competiției Satele Culturale ale României, un program inițiat în ianuarie 2014, sub patronajul Ambasadei Franței în România, cu scopul de a promova patrimoniul cultural și turistic al satelor din România.
10 sate / comune din România vor primi titulul de SAT CULTURAL AL ROMÂNIEI 2016 după evaluarea și jurizarea candidaturii. Oricare comună din România poate candida la acest titlu cu condiția să organizeze, pe parcursul unui an, minimum 5 evenimente culturale – expoziții, festivaluri, concursuri, etc – în domeniul culturii, artei populare, gastronomiei, turismului.
Depunerea candidaturilor se face în perioada 2 – 22 februarie 2016 după care:
- Evaluarea candidaturilor și anunțarea comunelor finaliste – 23 februarie 2016
- Comunele finaliste vor intra în etapa finală de prezentare a candidaturii și jurizării
- Jurizarea și desemnarea celor 10 SATE CULTURALE ALE ROMÂNIEI – 26 februarie 2016, Muzeul Satului București, candidatura va fi prezentată de dna/dl. Primar și dna/dl. Director al Centrului Cultural în format Powerpoint, 10 minute fiind alocate pentru fiecare prezentare
- Anunțarea câștigătorilor – SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIE 2016
Dosaru de candidatură trebuie să cuprindă:
- Scrisoare de intenție a comunei privind candidatura
- Scurtă descriere a localității / comunei
- Programul cultural (propunerea pachetului cultural) – minim 5 evenimente descrise și însoțite de poze/video
- Recomandări și parteneriate – Consiliul Județean, Muzee de etnografie, Centre culturale, ONG-uri, societăți comerciale – dacă există
Pentru informații suplimentare contactați Nicolae Marghiol, tel. 0749.225053.