„STEAM and STEEL Robots”, în Vâlcea
Publicat de Cosmin Meca, 17 februarie 2024, 19:05
Elevi de la trei şcoli din judeţul Vâlcea vor învăţa să construiască roboţi de complexitatea acelora de la concursurile de robotică, în cadrul unui proiect care a fost lansat vineri, la Colegiul Energetic din Rm. Vâlcea.
Denumit „STEAM and STEEL Robots”, proiectul cuprinde o serie de ateliere ce vor fi susţinute de participanţi la competiţia de robotică First Lego League.
Fiecare din cele trei unități de învățământ participante – Colegiul Energetic, Şcoala Gimnazială nr. 4 din Râmnicu Vâlcea şi Şcoala Şerban Vodă Cantacuzino din Călimăneşti va avea câte o grupă de 20-30 de elevi, care până pe 1 iunie se vor întâlni de trei ori cu mentorii din proiect, la final urmând să aibă loc şi o competiţie în care vor prezenta ce au construit în baza celor învăţate.
Proiectul „STEAM and STEEL Robots” a primit o finanţare de circa 14.500 lei prin Fondul Ştiinţescu, derulat de Fundaţia Comunitară Vâlcea.