Ştefan Popa Popa’s, fără titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Drobeta Turnu Severin
Publicat de Cosmin Meca, 31 iulie 2019, 14:00
Consiliul Local Drobeta Turnu Severin i-a retras, ieri, titlul de cetăţean de onoare caricaturistului Ştefan Popa Popa’s, în urma unor declaraţii considerate defăimătoare făcute recent în mass-media, la adresa oltenilor.
Tot în ședința de ieri, consilierii locali din Drobeta Turnu Severin au votat şi pentru schimbarea denumirii sălii „Ştefan Popa Popa’s” a Palatului Culturii Teodor Costescu. Aceasta se va numi, de acum, Sala „Gheorghe Anghel”, după celebrul sculptor, originar din municipiu.
Săptămâna trecută și Consiliul Local Craiova a luat aceeași decizie de a-i retrage titlul de cetăţean de onoare al orașului lui Ştefan Popa Popa’s.