ȘTIRI ELECTORALE 09.09.2020, ora 11.30
Publicat de Alin Cirtina, 9 septembrie 2020, 14:08 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:29
Candidatul independent la funcția de primar al municipiului Craiova, AdiMaria Claudia Luminița Simoiu, s-a întâlnit zilele trecute cu reprezentanți ai antreprenoriatului din oraș. Printre subiectele abordate se numără necesitatea implicării active a Camerei de Comerț și Industrie în dezvoltarea mediului de afaceri și în promovarea antreprenorilor, dar și reindustrializarea Craiovei, prin atragerea de investitori cărora să li se creeze facilități pentru dezvoltarea și susținerea activităților economice. De asemenea, în cadrul aceleiași întâlniri, s-a propus achiziționarea de către municipalitate a cca 40 ha din cele aproape 200 deținute de OMV Petrom, în zona de vest pe platforma fostului Combinat Chimic, aceasta este o zonă cu utilități și acces la un drum european. O altă propunere vizează organizarea periodică de forumuri economice pentru atragerea de investitori , se arată într-un comunicat de presă.
Şcoala trebuie să înceapă pe 14 septembrie, iar elevii ar trebui să poată merge la cursuri în condiţii de siguranţă sanitară, a declarat copreşedintele Alianţei USR- PLUS, Dacian Cioloş. El a subliniat că autorităţile au avut suficient timp să pregătească deschiderea noului an şcolar:
Insert Dacian Cioloş 30 sec
Proiectul stadionului de fotbal din Craiova a fost gândit și pus în practică de actualul candidat PSD la funcția de primar al municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, potrivit unui comunicat. Stadionul ”Ion Oblemenco” este una dintre cele mai moderne arene sportive, la nivel mondial, cu o capacitate de 30.000 de locuri, care, în medie, la fiecare meci al Universității Craiovei, este ocupată de circa 13.000 de suporteri. Imediat după ce a început construirea stadionului, fostul edil al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu și echipa sa s-au concentrat și pe construirea unei arene pentru atletism, fiindcă în noul proiect nu s-a mai dorit includerea unei piste de alergare, așa cum exista pe vechiul „Oblemenco“, iar atleții orașului au solicitat o arenă proprie, dar și refacerea vechiului sediu al Cantonamentului din Lunca Jiului, care fusese devastat.
Tot la cantonament s-au amenajat și două terenuri de fotbal, pentru antrenamentul echipei, a mai afirmat candidatul PSD – Lia Olguța Vasilescu.
Candidatul Partidului Pro România la funcția de președinte al Consiliului Județean Dolj, Florinel Stancu și-a exprimat grija față de ce se întâmplă în țară, în județul Dolj și în orașul Craiova. El a afirmat că decizia sa de a intra în această cursă electorală atrage atenția asupra faptului că Doljul are nevoie de un lider activ, în permanentă legătură cu oamenii, un lider al cărui partid pledează pentru apartenența la Uniunea Europeană. În opinia sa, județul trebuie scos din era trecutului, a nesiguranței, șovăielii și stagnării. Un rol important în luarea deciziei sale de a candida a avut-o și faptul că este susținut de o echipă cu oameni experimentați, cu profesii și cariere deosebite, care nu au făcut politică până acum și vor să schimbe în bine fața județului, a mai subliniat Florinel Stancu.