STIRI ELECTORALE, ORA 16.30, 25 NOIEMBRIE 2020
Publicat de Barbu Cristian, 25 noiembrie 2020, 16:34
Radu Miruţă este candidatul Alianţei USR PLUS Gorj pentru Camera Deputaţilor. El a vorbit într-o conferinţă de presă despre nevoia de transparenţă în toate instituţiile statului.
Alianța pentru Unirea Românilor – Partidul AUR susține PENSII DECENTE ȘI DREPTATE SOCIALĂ PENTRU ROMÂNIA. Într-un comunicat, AUR, filiala Dolj, apreciază că pensile speciale au fost stabilite fără a respecta principiul contributivității sau pe cel al solidarității sociale. În aceste condiții, se menționează în comunicat, Alianța pentru Unirea Românilor va milita în Parlament pentru desființarea sau impozitarea drastică a pensiilor speciale. Parlamentarii AUR vor renunța în scris, chiar din prima zi de mandat, la pensiile speciale și vor vota pentru desființarea lor, precizează reprezentanții Alianței pentru Unirea Românilor, filiala Dolj.
Partidul Mișcarea Populară doreşte ca toate construcţiile bugetare din următorii patru ani să fie concentrate pe investiţii în infrastructură cu potenţial de multiplicare ridicat şi pentru ajutorarea IMM-urilor româneşti puternic afectate de criza economică. PMP militează pentru reducerea taxării forţei de muncă, limitarea birocraţiei şi digitalizarea economiei.
Este esenţial ca în următorii 4 ani să crească rata de cuprindere a tinerilor în învăţământul universitar, în special al celor din mediul rural şi din mediile defavorizate, spune într-un comunicat deputatul PNL de Dolj, Nicolae Giugea, candidat pentru un nou mandat. El consideră că locul ruşinos pe care se plasează România în evaluările Bologna 2020, adică ultimul din Europa în ceea ce priveşte procentul persoanelor cu studii superioare cu vârste între 25 şi 34 de ani, este expresia inegalităţilor persistente în societatea românească şi a lipsei de şanse pe care o au tinerii, în special din mediul rural, de a urma cursurile unei facultăţi. Pentru a rezolva această problemă, este esențială creşterea graduală a finanţării educaţiei, până la 6% din PIB în 2024. Bani mai mulți trebuie alocați investițiilor în infrastructura şcolară, în salarii stimulative pentru profesorii care fac performanţă şi în pachete integrate de sprijin pentru tinerii care vor să înveţe şi sunt împiedicaţi de condiţiile socio-economice din care provin, mai spune deputatul PNL de Dolj, Nicolae Giugea, candidat pentru un nou mandat.
PSD a gândit un program național, „România Start-Up Digital”. Acesta urmărește finanțarea timpurie a start-up-urilor de tehnologie prin granturi competitive. Astfel, potrivit candidatului PSD Dolj la Parlamentul României, Cosmin Durle, granturile pornesc de la 200.000 de euro și merg până la 1.000.000 de euro, sunt administrate în colaborare cu antreprenori recunoscuți. După cum a punctat Cosmin Durle, candidatul PSD Dolj la Parlament, aceste acceleratoare de business cu tradiție și mediul universitar de elită au șanse foarte mari să dezvolte tehnologia în România la potențialul său maxim.
Candidații la Senat din partea Partidului Noua Dreaptă din județul Mehedinți, Baroga Carmen, Moraru Marius, Mitroi Dumitru și Văduva Augustin, vin cu mai multe proiecte drastice dar necesare pentru salvarea României. Programul lor include: anularea privatizărilor frauduloase, confiscarea averilor ilicite, garantarea siguranței cetățenilor și destructurarea clanurilor interlope, consolidarea independenței justiției, creșterea cotei redevențelor plătite de companiile străine ce explorează resurse naturale în România la minimum 50% și stoparea vânzărilor de terenuri agricole către străini.