Studentii din Craiova danseaza pentru sanatate!
Publicat de Cosmin Meca, 10 noiembrie 2015, 11:19
Marti, 10 noiembrie 2015, va avea loc evenimentul tip flashmob organizat de voluntarii EVS ai Asociatiei ANTER Craiova „Dance for health!” alaturi de studentii Erasmus din cadrul Universitatii din Craiova. Evenimentul va fi desfasurat intre orele 17.00 – 19.00 in Piata Mihai Vitezul
Voluntarii proiectului Ecological Voluntary Service vor dansa in centrul orasului cu scopul constientizarii opiniei publice asupra importantei adoptarii unui stil de viata sanatos prin alimentatie, sport si grija asupra mediului inconjurator.
Pe intreaga durata a evenimentului voluntarii din Turcia, Polonia si Spania vor sta de vorba cu cetatenii si vor oferi detalii legate de scopul acestui eveniment dar si despre proiectul lor si experienta de voluntar intr-o alta tara, contribuind astfel la stimularea orientarii cetatenilor catre voluntariat inspre binele comunitatii de apartenenta.
Evenimentul se inscrie in ciclul evenimentelor publice ale proiectului si isi propune sa promoveze voluntariatul si cooperarea comunitara.
Ecological Voluntary Service este un proiect EVS finantat de Comisia Europeana prin Programul Erasmus+, ce aduce in Craiova 9 voluntari pentru 10 luni. Acestia, alaturi de membrii comunitatii, desfasoara activitati de voluntariat cu copiii in sprijinul promovarii notiunilor de ecologice dar si cu varstnicii de la Centrul de Persoane Varstnice alaturi de care desfasoara ateliere de realizare de obiecte din materiale reciclabile.