Studiu: Valurile extreme de căldură ar putea deveni de 20 de ori mai frecvente, în a doua jumătate a secolului
Publicat de Lica Simona, 27 iulie 2021, 10:34
Sudul Europei se confruntă cu incendii de vegetaţie, alimentate de vremea caldă şi uscată şi de vântul puternic. Pe insula italiană Sardinia, 20.000 de hectare de pădure şi teren agricol au fost distruse, iar peste 1.500 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele. Iar în Grecia, pompierii au intervenit, în ultimele două zile, pentru stingerea a zeci de focare şi situaţia s-ar putea agrava, pentru că vremea caniculară va continua mai multe zile. Şi în Spania, au fost incendii care au mistuit mii de hectare de vegetaţie, dar forţele de intervenţie au reuşit să le controleze. Potrivit unui nou studiu publicat, ieri, în revista Nature Climate Change, valurile extreme de căldură ar putea deveni de 20 de ori mai frecvente, în a doua jumătate a secolului, dacă emisiile de carbon nu sunt reduse urgent.