Suedia și Finlanda vor protecția NATO
Publicat de Lica Simona, 15 mai 2022, 16:29
Președintele Finlandei, Sauli Niinisto, a anunțat, astăzi, că țara sa va depune oficial cerere de aderare la NATO. Şeful statului finlandez şi un consiliu guvernamental „au decis împreună că Finlanda va cere să devină membră a NATO”, a declarat preşedintele Niinisto. Aceasta este o zi istorică. O nouă epocă începe”, a declarat acesta, în timpul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres. Parlamentul finlandez urmează să examineze, luni, proiectul de aderare, cu un vot prevăzut să aibă loc apoi, potrivit preşedintelui camerei.
Și partidul social-democrat din Suedia, aflat la guvernare, este așteptat să se pronunțe în favoarea aderării țării la NATO, deschizând calea pentru o cerere, în perioada imediat următoare. Finlanda a anunțat, oficial, că va cere integrarea în alianță, abandonând, astfel, politica de nealiniere militară, reatează Reuters.
Aderarea la NATO era o perspectivă îndepărtată, în urmă cu doar câteva luni, dar atacul Rusiei asupra Ucrainei a determinat atât Suedia, cât și Finlanda să-și regândească nevoile de securitate și să caute siguranța într-o alianță.