Summitul „Inițiativa celor Trei Mări” (audio)
Publicat de Cosmin Meca, 17 septembrie 2018, 08:17
La Bucureşti se deschide de astăzi un forum regional la cel mai înalt nivel pentru promovarea cooperării economice şi pentru dezvoltarea interconectivităţii în Europa Centrală. La summitul „Celor Trei Mări” va participa şi preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. O altă premieră este organizarea unui forum de afaceri cu peste 600 de participanţi. Summitul de la Bucureşti se va concentra pe promovarea proiectelor din transport, energie şi digitalizare. Oana Bâlă:
Iniţiativa Celor 3 Mări reuneşte, la nivel prezidenţial, cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră. Primele două summituri ale Iniţiativei au avut loc la Dubrovnik – în 2016, şi la Varşovia, în 2017, unde a fost prezent şi preşedintele american Donald Trump.