Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Suprafaţa totală afectată de secetă a crescut ieri la 504.018 hectare, aceasta fiind comunicată din 37 judeţe

Suprafaţa totală afectată de secetă a crescut ieri la 504.018 hectare, aceasta fiind comunicată din 37 judeţe

Publicat de Cosmin Meca, 8 septembrie 2022, 17:13

Suprafaţa totală afectată de secetă a crescut ieri la 504.018 hectare, aceasta fiind comunicată din 37 judeţe, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Principalele culturi de toamnă afectate sunt cele de grâu şi triticale, cu aproape 190 mii ha, iar dintre cele de primăvară, porumbul cu aproape 150 mii ha.

Situaţia suprafeţelor calamitate pentru care s-au întocmit procese verbale de constatare este în curs de finalizare la prefecturi pentru culturile de toamnă recoltate, la care s-a încheiat raportarea pe 30 august.

Ministerul precizează că pot exista modificări la unele culturi în ceea ce priveşte suprafaţa afectată, după centralizarea proceselor verbale transmise de prefecturi, rezultând astfel suprafeţe mai mici faţă de raportările anterioare. Între cele 37 de județe care au raportat pagube din cauza secetei se află și cele 5 județe ale regiunii Oltenia.

Şi judeţul Vaslui este afectat – reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Agricultură spun că se înregistrează pagube importante la cultura de porumb – peste 60 de milioane de lei. Alina Darie:

Banca Mondială: România, cea mai săracă țară din UE. Veniturile românilor ar trebui să fie duble pentru o minimă prosperitate
National miercuri, 8 ianuarie 2025, 10:52

Banca Mondială: România, cea mai săracă țară din UE. Veniturile românilor ar trebui să fie duble pentru o minimă prosperitate

Banca Mondială: România, cea mai săracă țară din UE. Veniturile românilor ar trebui să fie duble pentru o minimă...

Banca Mondială: România, cea mai săracă țară din UE. Veniturile românilor ar trebui să fie duble pentru o minimă prosperitate
Zeci de drumuri naționale din România vor fi monitorizate de radare fixe
National miercuri, 8 ianuarie 2025, 09:17

Zeci de drumuri naționale din România vor fi monitorizate de radare fixe

Zeci de drumuri naționale din România vor fi monitorizate de radare...

Zeci de drumuri naționale din România vor fi monitorizate de radare fixe
Românii care vor lua și cu 1.000 de lei mai puțin din salariu. Măsurile fiscale au lovit o industrie cu 200.000 de angajați
National miercuri, 8 ianuarie 2025, 08:30

Românii care vor lua și cu 1.000 de lei mai puțin din salariu. Măsurile fiscale au lovit o industrie cu 200.000 de angajați

Românii care vor lua și cu 1.000 de lei mai puțin din salariu. Măsurile fiscale au lovit o industrie cu 200.000 de...

Românii care vor lua și cu 1.000 de lei mai puțin din salariu. Măsurile fiscale au lovit o industrie cu 200.000 de angajați
Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc în prima ședință din 2025
National marți, 7 ianuarie 2025, 16:09

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc în prima ședință din 2025

Mâine se reunesc liderii coaliţiei de...

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc în prima ședință din 2025
National marți, 7 ianuarie 2025, 15:01

De mâine elevii se întorc la școală

Miercuri elevii se întorc la...

De mâine elevii se întorc la școală
National luni, 6 ianuarie 2025, 16:57

Atenționare de călătorie în Marea Britanie

Atenționare de călătorie în Marea...

Atenționare de călătorie în Marea Britanie
National luni, 6 ianuarie 2025, 10:12

A scăzut numărul infecțiilor respiratorii

A scăzut numărul infecțiilor...

A scăzut numărul infecțiilor respiratorii
National luni, 6 ianuarie 2025, 09:14

Creștinii ortodocși prăznuiesc Botezul Domnului

Creștinii ortodocși prăznuiesc Botezul...

Creștinii ortodocși prăznuiesc Botezul Domnului